Finding Dharma - Yoga & Glamping Retreat
Weekend-ul ce tocmai s-a încheiat am avut parte de o experiență care mi-a dat curajul să lansez blogul și să public articolele scrise și păstrate doar pentru mine până acum. A fost un weekend în care am încercat să fiu și mai puțin să fac.
Acum un an am văzut pozele făcute de Ana la un yoga retreat, poze care mi-au atras atenția și mi-au rămas în minte. Curioasă să încerc experiența pe propria piele și fascinată de locul ce părea desprins din poveste, i-am spus Anei că trebuie să mergem împreună anul viitor. Și așa ajungem la povestea de astăzi.
Joi după-amiază am ajuns într-o oază de liniște, cu un peisaj minunat, foarte aproape de București: At Home - Yoga Retreat & Glamping în Breaza. Am avut sentimentul că sunt acasă din momentul în care i-am cunoscut pe Masha și Paul, gazdele noastre. Și pentru că ideile bune apar la un ceai, după o lecție de yoga la Karuna Studio, gândul de a se bucura de yoga în natură a încolțit în mintea lor. De la idee până la implementare a mai fost doar un pas apoi, și astfel a luat ființă un loc în care vei trăi experiențe unice, experiențe pe care le vei purta cu tine în suflet.
După ce ne-am cunoscut, am vizitat cortul ce avea să ne găzduiască trei nopți și ne-am tras sufletul, ne-am pregătit pentru prima lecție de yoga.
Tema retreatului a fost de cunoaștere a sinelui și descoperire a menirii, a scopului divin din filozofia yoga, Dharma. Citatul ales de Ovidiu și Alexandra surprinde foarte bine esența acestei călătorii: “Until you make the unconscious conscious, it will direct your life and you will call it fate.”, Carl Jung.
Dharma in sanscrită înseamnă scopul vieții, iar citatul lui Mark Twain menționat de Ovidiu a surprins o definiție cu care am rezonat rapid: “The two most important days in your life are the day you are born and the day you find out why.".
Ovidiu ne-a ajutat pe parcursul celor 4 zile să progresăm în primul pas al practicii yoga și anume, practica fizică. Abordarea calmă și atenția acordată nevoilor fiecăruia dintre noi, m-au ajutat să intru și să îmi găsesc rolul în poveste. Dacă iți dorești să participi la orele lui Ovidiu, îl vei găsi la Karuna Studio.
Fiind o persoană analitică, orientată către partea concretă și logică a ceea ce ne înconjoară, am privit cu specticism o parte dintre lucrurile prezentate. Mi-am propus însă să las partea critica de o parte. Astfel am putut să descopăr și să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă, o perspectivă care iți permite să fii mai blând și înțelegător cu ceilalți, dar și cu sine.
Revenind la retreat, am avut parte de o mare bucurie când am văzut cele 3 biciclete de la intrare. În fiecare dimineață înainte de clasa de yoga de la ora 08:00, împreuna cu Masha și Roxana sau Paul ne plimbam o ora prin Breaza. Am și întârziat de 2 ori, însă Ovidiu a fost tare înțelegător :-)
Fiecare clasă începea cu o sesiune teoretică. Practic, era o introducere în concepte de filozofie yoga și ne pregătea pentru practica asana și exercițiile de respirație (pranayama).
Lecțiile de yoga de seară au păstrat același format, însă mi-au oferit un context în care am reușit să mă regăsesc mai ușor. Poate a fost soarele ce se pregătea să apună sau energia noastră, cert este că ideile și inspiratia și-au făcut mai ușor loc printre multitudinea de gânduri care nu îmi dădeau pace.
În acord cu tematica evenimentului a fost și experiența culinară. Ei, în acest weekend am avut ocazia să mă bucur de produse vegane și raw vegane pregătite de Chef Florentin Preda, pe ale cărui preparate posibil să le fi încercat deja și tu la restaurantul Rawdia.
Drumeția, discuțiile până târziu, oamenii pe care i-am întâlnit au contribuit la a face acest weekend special!
Cum spuneam, sunt un începător în tainele yoga și în cunoașterea celor 3 stâlpi ai acesteia: minte, trup, suflet. Sunt sigură însă că este un drum pe care voi continua și voi împărtăși atât parcursul, cât și ce voi descoperi. Știu că mă voi împiedica, că mă voi pierde în lucrurile mărunte de zi cu zi sau că mă voi rătăci uneori, însă sper doar că îmi voi găsi dharma!










